Cetatea Neamţului, amintire din copilărie


     După câteva încercări eşuate de a revizita Cetatea Neamţ (ca să folosesc denumirea corectă), aceasta  aflându-se  în diferite faze de reabilitare, am reuşit la începutul acestei luni să ajungem acolo, să ne aducem aminte, pentru câteva ore, de copilărie, când ne duceau părinţii ori doamna învăţătoare în excursie ... Cât de exaltaţi eram şi ce ne mai impresionau zidurile măreţe, dar mai ales  tarabele ticsite cu fel de fel de chiţibuşuri; eram toţi un cântec şi-o veselie, unşi până la coate de îngheţată. 
    Poate că ar trebui sa imi inspire ceva sobru, dar sincer, asta mi-a  adus mie in amintire acest loc. 


   "... pe vârful unui deal nalt și plin de tihărăi, se află vestita Cetatea Neamțului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de strechi " oglindită în"Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul" . Ion Creangă, "Amintiri din copilărie"





   Cetatea fortăreaţă o găsiţi foarte uşor, accesul făcându-se pe la marginea nord-vestică a oraşului Târgu Neamţ.




 A fost ridicată în timpul domniei lui Petru Muşat, la sfârşitul secolului al XIV-lea, dar o amplă dezvoltare a cunoscut în perioada lui Ştefan cel Mare atunci construindu-se şi zidul cu bastioanele semicirculare surprins în fotografie.
    În cetate se ajungea, ca şi acum,  printr-un pod arcuit, sprijinit pe 11 piloni de piatră dar acesta avea o parte fixă și una mobilă. Între ultimul pilon şi zidul cetăţii se afla partea mobilă a podului, care, în caz de pericol se ridica, cu ajutorul unor scripeţi, dar chiar dacă reuşeau cotropitorii să treacă de ea, existau două capcane, care se mai numeau şi "curse de șobolani".












Sala armelor


Sala de sfat şi judecată


Sala de taină

Închisoarea


   În incinta cetăţii este şi un paraclis, pe locul caruia, în timpul domniei lui Vasile Lupu , la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost construită o biserică cu hramul "Sfântul Nicolae".

    
   Şi tot din copilărie îmi amintesc de nuvela "Sobieski şi românii" în care Costache Negruzzi  relata despre asediul  cetăţii de către armatele poloneze, dar din toată povestirea cred că avem cu toţii în minte sfârşitul  : "cetatea (...) rămase singură pe culmea înverzită, ca un mare schelet de uriaș".   


   Marele istoric Nicolae Iorga, trecând pe aici a văzut doar"un zid, gol de acoperiș, zimțuit de vânturi vrăjmașe, de focuri, de lepra ucigașă a părăsirii", dar a sperat că "mâne, poate, când iubirea pentru trecutul nostru va fi mai mare și se va arăta în felul ce se cuvine, comorile îngropate vor ieși la iveală, dezvăluind mai bine cultura vechilor timpuri".