Munții Făgăraș


  
"Românașului îi place
Sus la munte, sus la munte la izvor
Liber și să fie-n pace
Al naturii, al naturii domnitor"



  Din cauza unor probleme tehnice, am rămas tare în urma cu postările, dar important este ca am bătut cărările patriei, în continuare, cu mult drag și nu rămâne decât să vă povestim, mai mult prin fotografii și mai puțin prin texte, ce am văzut  și ce ne-au încântat ochii și sufletul.

     Așadar… destinația Munții Făgăraș sau Alpii Transilvaniei, cum ii numea marele  geograf francez Emmanuel de Martonne. 

     Trebuie sa recunoaștem  ca am alocat prea puțin timp pentru munții cu cel mai înalt vârf din România și nu am văzut decât o mică parte din ei. Dar, totuși, a fost un pic mai mult decât traversarea Transfăgărășanului cu mașina.

     Vă invităm la un tur virtual de la lacul Bâlea până la Lacul Capra, cu coborâre printre stânci abrupte la cabana Cota 2000, un tur colorat în verde, cu cer de un albastru intens și cu sclipiri de soare, cu floricele viu colorate, cu un cățel cuminte, și care s-a terminat cu o lecție de istorie națională, toate la un loc dându-ți o stare de liniște sufletească, relaxare și bucurie.




Lacul Bâlea, lac glaciar, situat la altitudinea de 2040 m, cu adâncime de 11,35 m si 360 m lungime.








                                           Lacul Capra, lac glaciar, la 2230 m altitudine






                                      Vârful Vânătoarea lui Buteanu, 2,507 metri












 Despre Badea Cârțan sunt multe de spus, dar am sa rezum în câteva cuvinte: un țăran român care a cărat cu desagii, prin munți, mii de cărți, din Țara Românească în Ardeal, un țăran care a luptat împotriva încercărilor de maghiarizare a românilor, un om simplu care a mers pe jos pâna la Roma ca sa îngenunchieze în fața strămoșului, Traian și...„cum era singur și a nimănui, cum se făcuse seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineața, trecătorii, polițiștii, ziariștii, au avut o revelație: un dac la picioarele Columnei lui Traian. Presa din Roma a scris în ziua următoare: Un dac a coborât de pe Columnăcu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri.” Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie".