Castelul Sturdza de la Miclăuşeni

       
   

        Și anul acesta am păstrat tradiția nostră de 1 Mai, de a vizita ceva nou și am ales Castelul Sturdza de la Miclăușeni care se află la 65 de km de Iaşi, în comuna Butea, pe drumul ce duce spre Roman. Este un castel în stil neogotic construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturza și soția sa Maria. În prezent, se află în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și este inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași.

           Palatul a fost construit pe amplasamentul unui vechi conac ce data din vremurile lui Alexandru cel Bun, un frumos palat în stil neogotic târziu, fiind o copie a castelelor feudale apusene şi amintind de Palatul Culturii din Iaşi, dar şi de Palatul Domnesc din Ruginoasa. În exterior, clădirea are numeroase decoraţiuni (printre care şi elemente inspirate din blazonul familiei Sturdza: un leu heraldic cu o sabie şi o ramură de măslin, crucea și șarpele precum și cavalerul medieval). 
 

Castelul adăpostea o colecţie valoroasă de cărţi şi documente, de costume medievale, de arme, bijuterii, tablouri, busturi din marmură de Cararra, argintărie, dar şi piese arheologice, numismatice şi epigrafice de mare valoare.
Singurul copil al lui George Sturdza şi al Mariei Ghica a fost o fiică, Ecaterina. Ea s-a căsătorit în anul 1897 cu Şerban Cantacuzino, dar nu a avut copii. Soţul ei a murit în 1918, Ecaterina Cantacuzino rămânând văduvă de tânără. În timpul primului război mondial, castelul a adăpostit un spital militar, iar Maria Ghica şi Ecaterina Cantacuzino au ajutat răniţii ca infirmiere.
         Marele compozitor George Enescu a vizitat castelul, concertând printre paturile cu răniţi.

        

  
Colecţia de cărţi număra 60.000 de exemplare, multe din ele fiind ediţii rarisime.

În anul 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost părăsit de Ecaterina Cantacuzino, care a luat cu ea odoarele bisericii construite de marele logofăt Dimitrie Sturza la 1823 și bunurile din seif. Ea a refuzat iniţial să evacueze biblioteca de mare valoare pe care o adăpostea castelul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii. În iarna anului 1944, au staţionat în castel prizonieri nemţi. Castelul a fost devastat de soldaţii ruşi care au folosit multe cărţi valoroase pe post de combustibil în sobe, vânzând alte volume unor magazine din Târgu Frumos, unde erau folosite pentru împachetarea mărfurilor. Unele volume au fost depuse la sediu ARLUS din Iaşi, a doua parte au fost vândute Bibliotecii Centrale Universitare şi a treia au fost scoase din ţară. Volumele salvate de Ecaterina Cantacuzino şi pe care le predase Episcopiei Romanului, au fost ulterior donate acesteia.

        Rămasă văduvă şi neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârşitul vieţii sub numele de monahia Macrina. La data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului castelul Miclăuşeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită de bunicul său, Dimitrie Sturza şi toate dependinţele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici.

       In curtea palatului a fost amenajat tot in anii 1800 un frumos parc în stil englezesc cu diferite specii de pomi ornamentali, exotici sau autohtoni unii foarte rari.

Arborele Vieții - Ginkgo Biloba

În interior, castelul avea mobilier din lemn de trandafir, minuţios sculptat, sobe din teracotă, porţelan sau faianţă, aduse de peste hotare, parchet cu intarsii din esenţe de paltin, mahon, stejar şi abanos, confecţionat de meşteri austrieci, iar plafoanele şi pereţii interiori au fost pictaţi în ulei. 
La pictură a constribuit şi Maria Sturdza, Ea a ilustrat multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin si prieten apropiat al familiei Sturdza.

           În anul 1953, comuniştii au desfiinţat aşezarea monastică, iar maicile au fost mutate la Schitul Cozancea din judeţul Botoşani, domeniul intrând în proprietatea statului. Ecaterina Cantacuzino a murit la Schitul Cozancea, iar osemintele ei au fost aduse în 1970 pentru a fi înmormântate în cimitirul familiei Sturdza de lângă biserică din Miclăuşeni.

      În perioada următoare, castelul a fost depozit militar de explozibil. Autorităţile comuniste organizau uneori petreceri în mansarda castelului.

Mănăstirea Miclăușeni din apropierea castelului

         Din anul 1960 până in 2001, Castelul de la Miclăuşeni a devenit sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever, aici funcţionând şi şcoală specială. În noaptea de 23 decembrie 1968, a izbucnit un incendiu la mansarda castelului, se pare că de la o ţigară lăsată aprinsă. Atunci au ars ultimele mobile originale ale castelului, care erau depozitate la mansardă. În anii acelei folosinţe nefericite, mai precis în 1985, mansarda şi acoperişul castelului au căzut pradă unui devastator incendiu. Apa cu care a fost stins incendiul s-a infiltrat în pereţi, contribuind la degradarea progresivă a imobilului, dar în prezent, castelul se află încă în proces de restaurare şi consolidare.    
   
Sursa informațiilor: http://miclauseni.ro/