Creasta Munţilor Făgăraş

    La sfârşitul lunii septembrie ne-am decis să evadăm măcar pentru câteva zile undeva...oriunde, numai pe munte să fie. De data aceasta am urmărit zile la rând prognoza meteo pentru că vroiam să avem parte de muuult soare, mai ales că aceste câteva zile reprezentau pentru noi concediul pe anul 2015. Şi cum nimic nu e întâmplător, un bun prieten întâlnit cu ani în urmă tot pe cărări montane, cunoscător al tuturor cotloanelor Carpaţilor organiza tură pe Creasta Munţilor Făgăraş. Fără ezitare ne-am îndreptat spre Braşov, apoi spre Lacul Bâlea şi am îmbinat frumos zile de relaxare la Cascada Bâlea, pe Trasfăgărăşan, la Lacul Vidraru cu zile de traseu extrem de solicitant pe creste de aproape 2500 m. 
    Urcuşul de la Lacul Bâlea în Şaua Capra e unul foarte abrupt, dar peisajul de acolo merită fiecare picătură de sudoare, iar de aici traseul continuă spre Fereastra Zmeilor, frumoasa arcadă de calcar cu ochiul spre cer.
     În această tură, pentru prima oară am fost la câţiva paşi de moarte, ''Trei paşi de moarte'', mai exact, o "splendidă'' porţiune din Munţii Făgăraş, care nu ne-a fost prea simpatică...deşi e prevăzută cu cabluri şi lanţuri, te încercă nişte emoţii acolo de-ţi  doreşti cu ardoare să nu-ţi apară numele pe crucile de acolo şi aşa prea multe...  
     În continuare, poteca de creastă a fost cu suişuri şi coborâşuri, nu oricum, ci de câteva sute de metri. Am atins Vf. Mircii, 2471 m, apoi am coborât la lacul Podu Giurgiului, 2220 m, iar de acolo am urcat în Şaua Podragu şi am zărit, după aproape 7 ore de traseu, Cabana Podragu, ţinta finală din acea zi.
      Extraordinar a fost traseul ales pentru coborâre, prin Valea Arpaşului, spre oraşul Victoria, o zonă cu foarte multe cascade şi punţi peste apă, cu brazi şi foioase, poteci din piatră şi muşchi, ireal de frumoase.
      Fotografiile aşa de colorate de acolo ne încarcă pozitiv şi ne fac să visăm deja la tura următoare, sperăm noi, printre frunze aurii...pentru că şi toamna este minunată pe munte! 


La Cabana Podragu  
Lacul Vidraru 


Cascada Bâlea 



Bâlea Lac şi Transfăgărăşanul văzute din Şaua Capra


Lacul Capra



Şaua Capra, Lacul Capra şi Monumentul alpiniştilor 


Minunata creastă a Munţilor Făgăraş 
Refugiul din zona Fundu Caprei 

Fereastra Zmeilor





"La trei paşi de moarte''







Vârful Mircii, 2471 m


Vârful Moldoveanu, 2544m, trapezul din centrul fotografiei



Lacul Buda



Lacul Podu Giurgiului


Cabana Podragu



Apus la Lacul Podragu





Traseul de întoarcere, prin Valea Arpaşului, spre oraşul Victoria


Măgăruşii de la Cabana Podragu şi resturi dintr-un elicopter prăbuşit demult


Cascade si poteci minunate pe traseul din apropierea Cabanei Turnuri






Ceai de ....tricolor, cu aromă de rom la Cabana Turnuri




Fotografie de grup pe Vf. Mircii cu o parte din Clubul Alpina Braşov


În spate Vf. Moldoveanu, acoperişul României



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu