Tinovul Mohoș și Lacul Sfânta Ana

      
       Pentru că am avut parte de câteva zile minunate de primăvară, cu soare și culoare ne-am pus la sfat și am ales o destinație nouă, surprinzătoare și numai bună de explorat.

       Cu harta în mână, urmărind ce-ar fi aproape de noi, accesibil ca preț și nevăzut încă, ne-am oprit asupra Masivului Ciomatu, un vulcan stins din Munții Harghitei, care adăpostește Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România, așezat pe fundul craterului și Tinovul Mohoș ( adică Lacul cu mușchi), format în alt crater alăturat.

    
   
    Tinovul Mohoș este o mlastina oligotrofa (săracă în substanțe nutritive și minerale), care, după cum spuneam, s-a format intr-un crater vulcanic pe locul unui fost lac vulcanic, mai exact pe craterul geaman al masivului din care s-a format si lacul Sf. Ana și este o arie protejată de interes național (rezervație naturală de tip floristic și faunistic).     
    
      

        Primul care a erupt a fost craterul cu tinovul, ulterior acesta s-a liniștit și în el s-a format un lac. Ceva mai târziu a erupt și prin craterul de alaturi și cenușa aruncată a ajuns în mare parte în lac pe care l-a cam colmatat și a favorizat dezvoltarea mușchiului de turbă. Momentan din luciul inițial de apă au rămas numai câteva ochiuri.

     
      Rezervația  adăpostește vegetație forestieră alcătuită în mare parte de pin silvestru (Pinus sylvestris), specii de mesteacăn pitic (Betula nana) și  specii floristice de turbărie: dintre care roua cerului (Drosera rotundifolia), specii de rogozuri (Carex nigra, Carex echinata), ruginare (Andromeda polifolia) sau bumbăcăriță (Eriophorum vaginatum), precum și specii de păsări, reptile și batracieni.


    Deplasarea în rezervație se face în grup organizat, pe o pasarelă de lemn care duce la două dintre ochiurile de apă care au mai rămas din vechiul lac și în prezența unui ghid.



Plantuța mică, roșie - Roua cerului (Drosera rotundifolia) - plantă insectivoră

 În centru - Bumbăcăriță (Eriophorum vaginatum)








 Datorită turbei, apa tinovului este neagră.


 
     Stratul de turbă este gros de 10 până la un maxim de 20 de metri, grosimea lui fiind suficient de atractivă, în așa fel încât, pe vremea regimului comunist să se încerce exploatarea acesteia. 







 



       Lacul Sfânta Ana are formă aproape circulară, similar cu  paleta unui pictor și are adâncimea maximă de 7 m. Lacul își completează apele exclusiv din precipitații, neavând izvoare.
 



 Capelă romano-catolică cu hramul Sfintei Ana de pe malul lacului



O lipitoare...

Lacul poate fi înconjurat în jumătate de oră...e o plimbare tare linișitoare.

De asemeni, se pot închiria bărcuțe, pentru o plimbare foaaarte relaxantă.









Inima de ... oxigen 

  
Sursa informațiilor: http://ro.wikipedia.org/









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu